Uitaţi de science fiction! Citiţi „cli-fi” sau climate fiction!
Noţiunea de „climate change” este din ce în ce mai discutată astăzi (prea multă vorbărie goală, din păcate), iar scriitorii par să se fi săturat să aştepte o rezolvare. Şi-au pus imaginaţia (şi spaimele) în cuvinte, iar cititorii apreciază noul gen de ficţiune, pe cât de înfricoşător, pe atât de captivant.
Deşi am putea spune chiar şi despre unele nuvele ale lui Jules Verne că se încadrează în acest gen literar, noţiunea de „cli-fi” este una relativ nouă. Îi este atribuită jurnalistului Dan Bloom, care, după lansarea cărţii „Polar City Red” (2012), semnată de Jim Laughter, a folosit această terminologie (adaptată după celebrul sci-fi) pentru a încadra opera într-un gen literar distinct şi pentru a comenta pe marginea ei. Poate că jurnaistul nici nu şi-a imaginat la acel moment că noţiunea va căpăta asemenea amploare – nici că setea cititorilor preocupaţi de schimbările climatice va creşte pe măsură ce scenariile ficţionale par să ne ajungă (îngrijorător) din urmă.
Vă invităm să desoperiţi noul gen literar şi să citiţi unele dintre cele mai bune cărţi cli-fi scrise în ultimii ani:
Oryx and Crake (alături de The Year of the Flood şi MaddAddam), este poate una dintre cele mai bune cărţi care se includ acestui gen. Este - pe de o parte - o poveste de dragoste memorabilă, pe de alta, o poveste despre viitor cât se poate de captivantă şi convingătoare.
Snowman se chinuie să reziste într-o lume în care el poate fi chiar ultimul supravieţuitor. Jeleşte după moartea celui mai bun prieten al său (Crake) şi după misterioasa Oryx, pe care amandoi au iubit-o. Personajul se îmbarcă într-o călătorie în căutarea unor răspunsuri. Aşa vom ajunge să vedem cu ochii minţii cum arată lumea după ce marile corporaţii au schimbat cursul vieţii pe pământ prin experimente genetice ingenioase, dar puternice şi de necontrolat. Margaret Atwood are puterea să ne prezinte o lume care este pe de o parte foarte familiară nouă, pe de altă parte - greu de imaginat.
Autoarea finlandeză Emmi Itäranta a fost comparată cu Ursula K. Le Guin şi Margaret Atwood. Acţiunea cărţii sale se desfăşoară cândva în viitor, iar personajul principal este o tânără fată care îşi doreşte să devină un maestru în arta ceaiului. Numai că lumea este chinuită de războaie - războaie pentru apă -, o resursă mai preţioasă decât aurul. Iar izvoarele naturale curate, preţioase şi încă secrete (un secret greu de păstrat pentru o fată de 17 ani) pot fi cea mai mare avere a unei comunităţi. S-ar putea să vi se pară uşor lirică această poveste, dar scenariul unei lumi fără apă nu este atât de greu de imaginat.
Autoarea Barbara Kingsolver reuşeşte să scrie această carte fără ca subiectul grav al schimbărilor climatice să strige cititorului pe fiecare pagină. Este povestea unei familii care trăieşte undeva în valea Appalachian, iar mama descoperă milioane de fluturi-monarh care au migrat - în mod curios - aici pentru iarnă. Sătenii privesc acest lucru din perspectivă religioasă, ca pe un miracol, în timp ce oamenii de ştiinţă vin să studieze fenomenul. Cititorul descoperă că, oricât de frumoase ar fi imaginile cu milioanele de aripi de fluturi, crudul adevăr este că fluturii-monarh au fugit din Mexic din pricina schimbărilor climatice.
Autorul (cunoscut pentru „Ghostwritten”, „Cloud Atlas” sau „Number9Dream”) a fost dintotdeauna preocupat de marea dilemă a vieţii noastre pe Pământ: de ce trebuie ca interesul şi progresul umanităţii să intre în conflict cu planeta, cu supravieţuirea tuturor speciilor? Cartea „The Bone Clocks” are 6 părţi care ne poartă prin 6 etape ale vieţii lui Holly Sykes. Ultima parte se desfăşoară în anul 2043, atunci când Holly (în vârstă de 70 de ani de-acum) apucă aceste vremuri când oamenii ajung să depindă de puţinele resurse de hrană şi supravieţuire rămase în urma schimbărilor climatice, într-o Irlandă care pierde negocierile cu China (şi implicit resursele) şi ajunge să cadă într-o stare de gravă confuzie şi violenţă. Forţa imaginilor care descriu anarhia o să vă impresioneze!
